REVIZUIRI ȘI REFLECȚII

”Urmați voința și calea pe care experiența o confirmă ca a voastră”.

 Carl Jung, Filozof, 1875-1961

Antreprenoriatul face parte dintr-un proces de învățare pe tot parcursul vieții; pentru un antreprenoriat eficient, potențialii antreprenori trebuie să fie buni cursanți. Modelele de afaceri propuse, precum și confruntarea cu orice dificultăți sau provocări viitoare pot oferi multe oportunități de a reflecta la antreprenoriat. Cu toate acestea, este, de asemenea, esențial să oferiți câteva răspunsuri înainte de a intra într-o relație de consultanță în afaceri.

Care va fi cea mai mare provocare ca și consilier de afaceri pentru potențiali antreprenori?

Creșterea angajamentului antreprenorilor este de obicei cea mai mare provocare pentru un consilier de afaceri, mai ales atunci când vine vorba de antreprenori noi. Mulți antreprenori încep de obicei o relație de consultanță în afaceri fără o motivație puternică și se concentrează pe rezultatele pe termen scurt. Este esențial să îi inspirați pe antreprenori să aplice noi cunoștințe, satisfăcându-și în același timp propriile nevoi și interese, creând un mediu bun de consiliere și învățare.

În ce mod combinația dintre predarea modelelor de afaceri aplicabile și dezvoltarea sarcinilor poate duce la o nouă înțelegere despre consilierea în afaceri?

Cunoașterea sau înțelegerea subiectelor nu înseamnă neapărat posibilitatea de a transfera bine cunoștințele. Pentru a spori învățarea antreprenorilor, ar trebui creat un mediu adecvat de învățare caracterizat prin diverse strategii de predare și metode de prezentare. Combinația de predare a modelelor de afaceri aplicabile în timp ce se atribuie sarcini specifice oferă o mare oportunitate spre îmbunătățirea abilităților de consiliere în afaceri. Este important nu numai să pregătiți materiale didactice, ci și să dezvoltați metode de consiliere pentru transferabilitatea cunoștințelor prin atribuirea unor sarcini specifice. Consilierii de afaceri nu ar trebui să fie ”lectori invitați”, ci ”instructori primari” ai potențialilor antreprenori.

Ce informații speciale ar trebui să caute potențialii antreprenori despre viitorii lor consilieri de afaceri?

Un nivel bun de experiență în consultanță în afaceri, precum și o cunoaștere certificată a instrumentelor de afaceri actuale constituie două dintre cele mai importante abilități pe care ar trebui să le aibă consilierii antreprenorilor. Alte caracteristici importante sunt disponibilitatea de a explora noi subiecte, flexibilitatea de a schimba planurile consultative stabilite și furnizarea continuă de informații actualizate antreprenorilor.